Exercițiu pentru creșterea stimei de sine

Dr. Isabela Hurjui 27/11/2019

Stima de sine scăzută este corelată de multe ori cu gândul „Nu sunt suficient de bun.” Exercițiul pe care ți-l propun aici te va ajuta să observi că acest gând nu reflectă realitatea și să îți crești stima de sine prin îmbunătățirea imaginii de sine.

Exercițiul pe care ți-l propun astăzi l-am învățat pe timpul trainingului pentru certificarea ca life coach. Este simplu de explicat, dar te rog să îți pui toată atenția și determinarea pentru a-l finaliza. Nu este greu, dar este provocator.

EXERCIȚIU PENTRU CREȘTEREA STIMEI DE SINE – PARTEA I

Ai nevoie de câteva foi de hârtie și un pix.

Ce ai de făcut este să scrii 100 de calități ale tale, sub forma( doar cu titlu de exemplu) :

  1. Eu sunt ... inteligent/ă
  2. Eu sunt devotat/ă
  3. Eu sunt îndemânatic/ă
  4. .... și așa mai departe

Probabil că nu vei termina într-o singură zi.

Ce este important să știi:

  • începe fiecare propoziție cu „Eu sunt....”, și scrie de fiecare dată „Eu sunt...”
  • este necesar să scrii 100 de atribute pozitive (calități) ale tale, fără ca ele să se repete ... ăsta este motivul pentru care cred că va dura mai mult de o zi... trebuie să cauți toate aceste 100 de calități în tine
  • este important să scrii astea

Când ai scris 100 de calități ale tale, pregătește-te pentru partea a II-a.

Atenție! Partea I a exercițiului este finalizată atunci când ai pe foile tale 100 de calități diferite scrise sub forma: „Eu sunt ....”

 

EXERCIȚIU PENTRU CREȘTEREA STIMEI DE SINE – PARTEA a II-a

 

Pentru această parte a exercițiului ai nevoie de un partener.

Ce ai tu de făcut este să citești fiecare propoziție în parte.

Ce are partenerul tău de făcut, este să te pună să repeți fiecare propoziție până când o spui autentic, crezând cu adevărat ceea ce afirmi în fiecare propoziție. Așa că îți trebuie un partener răbdător și mai ales onest cu tine.

 

După ce faci această primă citire, tot ce ai de făcut este ca zilnic să exersezi citind aceste afirmații, până la momnetul în care ești deplin conștient că tu ești suma acestor 100 de calități ale tale.

 

Fă exercițiul acesta și împărtășeș-te cu mine rezultatele și felul în care te-a făcut să te simți.