Fericirea vine din lucruri simple!

Dr. Isabela Hurjui 10/04/2020

Jurnal de izolare – ziua 26 – fără rezumat. Doar citește!

Poate ai observat că nu am mai scris Jurnalul de izolare. Asta pentru că, ori de câte ori mă așezam să scriu, tot ce găseam în mine era furie, frustrare, reacții de revoltă asociate adolescenței timpurii (pentru că așa suntem tratați de decidenți – ca niște copii neascultători, și se mai miră că reacționăm așa. Și nu de asta cred că avem nevoie acum.

Azi, cu declarația completată, am plecat la piață – aveam o poftă nebună să fac o ciorbă de lobodă. Drumul meu până la piață nu e lung, dar având timp suficient, m-am uitat la flori, la copacii înfloriți, la oamenii puțini, care erau pe drum. Florile m-au bucurat. Oamenii erau triști. Așa că am zis: flori să fie.

Am ajuns în piață, am vorbit cu fiecare vânzător de la fiecare tarabă la care m-am oprit (fie că am cumpărat de acolo sau nu). O doamnă, de la care am luat roșii mi-a zis: „Vă recunosc!” Am fost mirată, fusesem duminca trecută în piață, și doamna a spus: „V-am admirat inelul și duminică!” Și femeia din mine a tresăltat de bucurie. Nu mă îmbrac, nu mă coafez, nu port bijuterii pentru nimeni, doar pentru mine. Dar îmi place să fiu admirată, și dacă oricine spune altfel, îi respect părerea, dar îmi dau voie să nu fiu de acord cu ea.

Am cumpărat ce aveam nevoie ... dar având timp, și profintând de „libertatea” momentului  m-am învârtit prin piață să găsesc cea mai bună marfă, la cel mai bun preț.

Din toate părțile răsăreau narcise în fața mea. Prețuri diferite, vânzători diverși. La un moment dat am găsit un domn care vindea 25 de fire cu 5 lei. Am zis dacă nu pot fi afară cu primăvară, să aduc primăvara în casa mea. Am dat 5 lei, am luat narcisele, și mers mai departe la cumpărărturi.

Cu florile în mână, am continuat să caut să cumpăr ce aveam pe listă. Cumva, am simțit că oamenii se uită la mine și la florile mele. La florile mele mai ales.

Acela a fost momentul în care am decis să mă uit mai atent la oameni. Eram conștientă că pe fața mea era un zâmbet larg (și poate tâmp). Ce am văzut în jur: fețe triste. Eu mă simțeam liberă, aveam flori și vroiam să zburd. Ceva din situația asta m-a făcut să mă întorc la domnul drăguț cu narcise ieftine și să mai iau un snop.

Cu tot ce aveam nevoie cumpărat ... și cu florile mele în mână, am plecat spre casă.

 Pe drum mă oprește o doamnă (mănuși, mască... tot ce trebuie) și mă roagă să îi spun doamnei în vârstă, pe lângă care trecuse, că ar mai trebui să stea în casă încă jumătate de oră, pentru a fi în legalitate. Doamne, vedeți absurdul situației!

M-am apropiat de bătrânică, și am recunoscut-o din cartier. Este reprezentarea bunicii mele, care nu mai este cu noi aici. Îi explic. Se uită la mine pierdută, nu înțelege nimic. Chiar îi spun să se așeze undeva că văzusem un echipaj de poliție. Avea mască și mănuși, dar și vârsta către centenar. Absurde timpuri trăim! Sper că oricine o întâlnește nu o amendează și mai ales nu îi cere declarația.

Am trecut de absurditate, și am adus florile acasă. Le-am îngrijit, le-am pus în frapieră (cea mai frumoasă vază pe care o am), și m-am gândit că de data viitoare voi pleca la piață și cu aparatul de fotografiat. Sper că dacă am declarație și merg la piață, nimeni nu mă va amenda că mă opresc să fotografiez flori sau oameni.

Dar azi am fost fericită: am vorbit cu oamenii, am luat flori, și am mers prin soare.

Acum ceva timp am condus, ca terapeut, un proces de regresie hipnotică cu o clientă. A accesat o viață anterioară, iar lecția ei de viață atunci, a fost „împlinirea și fericirea vin din lucruri simple”.

Astăzi am înțeles că mă pot înfuria, pot să fiu frustrată, pot să mă revolt, dar mai mult decât toate astea mă pot bucura de fericirile simple.

Pentru că fericirea vine din lucruri simple!

NB. Poza este cu narcisele din piață cumpărate astăzi.