Masa de prânz la birou

Dr. Isabela Hurjui 01/11/2019

Una dintre problemele pe care le-au identificat clienții mei, atunci când s-au decis să își schimbe stilul alimentar sau să urmeze o dietă pentru reducerea kilogramelor, a fost masa de prânz la locul de muncă. Astăzi vin cu câteva idei, care să te ajute dacă și  tu te confrunți cu problema asta.

Programul de muncă încărcat a fost una dintre problemele pe care clienții le-au identificat ca obstacole în menținerea unei diete. La asta se adaugă și faptul că nu este foarte ușor și rapid să găsești mâncare de calitate în apropierea locului de muncă.

Cum poți rezolva asta? În primul rând trebuie să știi că îți va fi mult mai ușor să urmezi o dietă dacă îți pregătești de seara micul dejun de a doua zi și prânzul. Apoi, de foarte multe ori nu ai cum să încălzești mâncarea la birou. Am trecut și eu prin astea, așa că astăzi Pentru că nu ai cum mânca mâncare caldă sănătoasă sau să îți încălzești ceea ce ar trebui să mănânci îți ofer câteva idei pentru masa de prânz la locul de muncă.

Atenție, le pregătești de seara, le pui într-o caserolă tot atunci, iar dimineața tot ce ai de făcut este să le iei cu tine.

 

  1. Salată de vită cu castraveți murați

Ingrediente:

  • 100- 150 grame de carne de vită ( cantitate nepraparată)
  • 150 grame de castraveți murați în saramură
  • o ridiche roșie
  • condimente după gust: piper, mărar sau pătrunjel
  • o lingură de ulei de in

Mod de preparare:

  • se fierbe carnea de vită cu un pic de sare , apoi se lasă la răcit
  • se taie cubulețe carnea de vită fiartă și castraveții
  • ridichea se taie rondele
  • se amestecă carnea, castraveții, ridichea cu ulei și condimente
  • se pun în caserolă la frigider până a doua zi, când doar o iei cu tine.

 

 

  1. Salată de fasole

Ingrediente:

  • 200 grame de fasole boabe fierte
  • 150 grame de varză murată tăiată fideluță
  • condimente după gust: piper, mărar, și alte condimente care îți plac
  • o lingură de ulei de in

Mod de preparare:

  • se fierbe fasolea și se lasă la răcit
  • se cântăresc 200 grame de fasole fiartă, se taie apoi varza murată fideluță
  • se amestecă componentele cu o lingură de ulei de in, se daugă piper după gust, mie îmi plac să pun și mărar. Poți pune și alte condimente, de exemplu pentru cei cărora le place boia de ardei iute (nu uita că ardeiul iute topește grăsimea) sau dulce.

Când este vorba de condimente poți să îți folosești creativitatea și să te asiguri că mâncarea are gustul care îți place.

  • se pun în caserolă la frigider până a doua zi, când o iei cu tine.

Bunica spunea că mâncarea este mai bună după ce „se tocmește”, adică trebuie să stea o perioadă ca ingredientele să își amestece aromele și gustul. Prepararea mâncării seara ajută la asta.

 

  1. Salată de pui

Ingrediente:

  • 100- 150 grame piept de pui fără piele (cantitate nepreparată)
  • 150 grame de salată verde și salată lollo rosso
  • o ridiche roșie
  • o ceapă verde
  • condimente după gust:
  • o lingură de ulei de in

Mod de preparare:

  • se fierbe carnea de pui cu un pic de sare și se lasă la răcit
  • după ce se răcește, carnea se taie cubulețe
  • ridichea și ceapa verde se taie rondele
  • se amestecă carnea, ridichea, ceapa, cu ulei și condimente
  • se pun în caserolă la frigider până a doua zi, când tot ce ai de făcut este să o iei cu tine.

 

  1. Humus

Ingrediente:

  • 200 grame de năut fiert

Pentru 200 de grame de năut fiert ai nevoie de aproximativ 100 de grame de năut boabe.

Eu pun la fiert 300-400 de grame de năut, și așa am gata pregătit humus pentru 3-4 mese într-o săptămână. Ce vreau să spun, este că nu trebuie să gătești în fiecare zi.

  • busuioc, pătrunjel verde, tarhon
  • o ridiche roșie/ porție
  • o lingură de ulei de măsline
  • zeama de la o lămâie

Mod de preparare:

  • năutul fiert și răcit se dă prin blender cu comdimentele și uleiul de măsline
  • ridichea se taie rondele și se pune deasupra
  • se pun în caserolă la frigider până a doua zi, când o iei cu tine.
  • poți să îl mănânci cu tabbouleh (salată de pătrunjel) : eu o fac așa: o legătură mare de pătrunjel, 2 roșii cheryy tăiate cubulețe mici, o ceapă verde, ulei de măsline , zeama de la o lămâie.

Încă un pont: ar trebui să consumi 2-3 porții de fructe pe zi, întotdeuna după masă. În zilele în care folosesc lămâie la gătit, scad o porție de fructe din meniul zilei.

  1. Soluția de urgență

Soluția de urgență o folosești dacă nu ai avut timp să îți prepari prânzul de seara, sau poate chiar nu ai o jumătate de oră să mănânci.

 Ce este soluția de urgență:

100 de grame de migdale sau nuci. Poți să le cumperi neprăjite și fără sare, să le mănânci așa. Ceva ce este bine să ai cu tine mereu, și astfel să te asiguri că nu ratezi masa de prânz.

Dacă nu îți plac crude, atunci poți să le pregătești acasă. Le cumperi crude, acasă le pui un pic de apă și sare după gust, și le pui la cuptor sau într-o tigaie, fără grăsime, la foc mic.

La toate variantele astea adaugă la masa de prânz un fruct: un măr sau 100 de gram de afine!

Poftă bună!