TEAMA DE A VORBI ÎN PUBLIC

Dr. Isabela Hurjui 18/11/2019

Trei din patru persoane pe care le cunoști, suferă de frică de a vorbi în public. Acestă frică nu se manifestă numai atunci când avem de făcut prezentări sau trebuie să ținem un discurs, ci și în aspecte mai comune ale vieții noastre, cum ar fi ședințele de job sau, pentru unii, chiar întâlnirile cu prietenii. Este important să recunoaștem această frică și să observăm sursa ei și temerile asociate.

Public speaking sau vorbitul în public se definește ca fiind actul sau procesul de a susține discursuri în public, sau arta comunicării orale eficiente cu un public. Dar când ne referim în viața de zi cu zi la vorbitul în public, asta nu are legătură numai cu discursurile. Am întâlnit oameni care nu-și puteau exprima ideile nici în grupul de prieteni sau cunoscuți, sau oameni cărora ședința din săptămâna următoare de la job le dădea coșmaruri. O categorie aparte este reprezentată de examene și interviurile pentru job, dar problematica aici este diferită și nu face obiectul articolului de astăzi.

Dacă te regăsești în categoria persoanelor cărora le este frică să vorbească în public, vreau să îți spun că nu ești singurul.  Dacă întrebi majoritatea oamenilor, probabil că vor spune că nu le place să vorbească în public. Aceștia chiar pot recunoaște că le este frică, deoarece frica de a vorbi în public este o frică foarte frecventă. Sau doar sunt timizi sau introvertiți. Din aceste motive, multe persoane evită să vorbească în public dacă pot. Dar sunt situații în care nu ai de ales, și pentru situațiile astea trebuie să te pregătești.

Glossofobia, sau teama de a vorbi în public, este o fobie foarte frecventă și despre se crede că afectează până la 75% din populație. Unii oameni pot simți o ușoară nervozitate atunci când se gândesc la vorbitul în public,  în timp ce alții se confruntă cu panică și frică. Jeffrey R. Strawn, profesor asociat la Universitatea din Cincinnati, spune că teama de vorbit în public este mai frecventă la tineri, și are o prevalență mai mare în rândul femeilor față de bărbați. (sursa: https://www.psycom.net/glossophobia-fear-of-public-speaking). Frica de vorbit în public, ca și alte frici sau fobii, poate apărea din cauza unei combinații de tendințe genetice și alți factori de mediu, biologici și psihologici.

Pe lângă tipul de personalitate introvertit și timiditate, frica de vorbit în public își are sursa de cele mai multe ori în copilărie și adolescență. Din interviurile realizate cu clienții mei, am găsit de multe ori sursa acestei probleme în școală. Iar școala românească (mă refer mai ales la învățământul preuniversitar) nu încurajează dezbaterea și creativitatea. Îmi aduc aminte de comentariile la limba română pe care trebuia să le învăț cuvânt cu cuvânt, examenul de biologie pentru facultate unde am fost punctată în funcție de capacitatea de a memora un manual, și nu în ultimul rând de teza de la geometrie din clasa a X-a, când deși am rezolvat corect problemele și am luat nota zece, am fost apostrofată cu: „nu înțeleg de ce nu le-ai făcut cum te-am învățat, așa cum au făcut colegii tăi.”

Frica de vorbit în public este asociată cu diverse alte temeri:

  1. Teama de eșec
  2. Teama de inadecvare
  3. Teama de concurență sau de a nu fi perfect
  4. Teama de a greși
  5. Frica de oameni sau anxietatea socială: este frica de situații sociale și interacțiunea cu alte persoane, situații în care ne simțim judecați sau evaluați de alte persoane, sau chiar noi ne criticăm și judecăm.
  6. Teama de inutilitate, teama că eforturile tale sunt zadarnice și că nu poți să îi convingi pe ceilalți.
  7. Teama de succes. Această este mai profundă decât teama de eșec, și de multe ori mai subconștientă. Acest lucru se datorează faptului că succesul este mai complex decât eșecul. Poate fi mai confortabil să stai într-o situație familiară, chiar dacă nu te simți grozav. Dar obținerea succesului înseamnă adesea că intri într-un teritoriu nou, în care te expui, ești cercetat și criticat și trebuie să faci față la noi presiuni și cerințe.

 Pe lângă temerile enumerate mai sus, în ceea ce privește discursurile și prezentările propriu-zis, există temeri specifice:

  1. Teama de nesiguranță: sigur că orice nesiguranță va fi simțită de publicul tău, dar dacă este generată doar emoție umană nu va fi penalizată. În rest pregătește-te temeinic pentru orice prezentare.
  2. Teama de nervozitate: asta se rezolvă prin exercițiu.
  3. Teama de a uita (ce ai de spus în continuare). Aici este de folos ca ori de câte ori poți să ai și o prezentare power-point cu tine.
  4. Teama de tehnologie: verifică și învață cum să folosești aparatura, iar dacă se întâmplă recunoaște și e bine să ai un suport tehnic la îndemână.
  5. Teama de o audiență „neprietenoasă”
  6. Frica de timp: pentru asta repetă discursul / prezentarea cu ceasul în mână, până ajungi la varianta în care te încadrezi în timp minus 5 minute.
  7. Teama de neasteptat. Este teama inevitabilă că ceva nu va merge bine și, de multe ori, se întâmplă. Scenariile pot include o întrebare de la un membru al audienței la care nu știți răspunsul sau reacțiile negative din partea audienței. Pregătește-te pentru fiecare scenariu.

Există mai multe strategii de intervenție pentru rezolvarea acestei probleme, despre care voi vorbi pe larg în articolele viitoare.