Viețile Resursă și Recalibrarea Așteptărilor

Dr. Isabela Hurjui 13/06/2020

Hipnoza regresivă este o metodă terapeutică, pe cât de contestată, pe atât de eficientă. Unul din instrumentele cele mai puternice și utile folosite în terapia prin hipnoză regresivă este reprezentat de regresia în vieți anterioare resursă. Teoria spune că, acest tip de regresie ne ajută să ne conectăm cu emoții pozitive, pe care nu le-am experimentat niciodată în viața asta. Dar chiar așa e? Citește mai departe acest studiu de caz și află răspunsul.

Diana este o femeie tânără și foarte frumoasă, dar și foarte puternică. La momentul în care a ajuns la mine în cabinet, era divorțată de ceva vreme (ani), creștea singură o mândrețe de băiat frumos, deștept și cuminte (fostul soț a ales să se mute în străinătate), avea o afacere mică, care nu mergea atât de bine pe cât își dorea ea, și trecuse prin niște provocări legate de sănătatea părinților.

Ce mi-a spus, după ce a intrat în cabinet a fost, că deși uitându-se în mod obiectiv la viața ei, chiar dacă lucrurile nu stau atât de bine pe cât și-ar dori, viața ei este bună. În ciuda acestei constatări, avea ceva vreme de când în fiecare zi se trezea și trăia cu un sentiment de neîmplinire, care uneori ducea către frustrare, alteori la tristețe. Oricum ar fi fost, neîmplinirea o făcea să se simtă foarte rău.

Analizând toate emoțiile astea, ceea ce o deranja cel mai tare, era neîmplinirea. Nu este ieșit din comun ca pacienții să vină cu mai multe emoții negative care îi supără, dar este important ca terapeutul să îi sprijine să observe care este sursa, emoția care le creează cel mai mare disconfort. În timpul evaluării, discutând cu Diana, a reieșit că pentru ea cea mai mare problemă era neîmplinirea.

Și de la acestă concluzie, am pornit un proces terapeutic foarte frumos. Nu am să povestesc tot procesul aici, doar finalul, ultima ședință adresată neîmplinirii.

Diana a accesat o viață anterioară de femeie, care trăia într-o casă sărăcăcioasă, dar foarte curată, avea un soț și un copil (un băiețel). Tehnica explorării vieților anterioare presupune accesarea unor momente cheie. Așa că am explorat primul moment important din acea viață anterioară, care s-a dovedit a fi momentul în care născut băiatul. Apoi, la un moment dat, explorând cel mai important moment din acea viață anterioră, am accesat o amintire în care se plimba printr-un târg de vechituri, se uita la diverse lucruri, le lua în mână, le studia și se bucura de emoția pe care i-o produceau.

În etapa de exploare a amintirilor din vieți anterioare, ce ai nevoie ca terapeut, este să înțelegi ce s-a întâmplat acolo, pentru ca apoi să folosești instrumentele adecvate în etapa de vindecare/transformare. Sincer, am fost puțin nedumerită de acest „cel mai important moment”. Dar am încredere în procesele astea cu tot sufletul și toată mintea mea, nu interferez niciodată cu procesul pacientului, în sensul de a-l influența, așa că am mers mai departe.

În cadrul procesului, una din etape este relevarea lecției de viață din acea viață anterioară și legătura acelei vieți și lecții, cu viața curentă a clientului. Lecția de viață a clientei mele atunci a fost, exprimată fabulos de simplu, „Împlinirea și fericirea vin din lucruri simple”, și avea conexiune directă cu vizitarea târgului de vechituri. Și în acel moment am realizat că pacienta mea accesase o viață resursă, în directă legătură cu viața ei actuală.

Concluzii:

  • de obicei folosești, tu ca terapeut, viețile resursă ca un instrument care îi permite clientului să experimenteze emoții pe care nu le-a simțit niciodată în viața sa actuală, conducând procesul în acest sens.
  • în cadrul proceselor terapeutice, este posibil ca pacientul să acceseze, el singur, amintiri din astfel de vieți, chiar dacă intenția ședinței nu a fost formulată astfel, iar rezultatele sunt miraculoase.
  • acest proces, în particular, a fost și pentru mine un proces de conștientizare și învățare, și vreau să împărtășesc asta cu tine.

Fericirea, iubirea, împlinirea, încrederea în sine, curajul, nu sunt numai emoții pozitive, dar sunt și deziderate în viață. Cumva, toți ar trebui să fim fericiți, curajoși, împliniți și multe altele. Și toți așteptăm să simțim astea în viața noastră.

Pasul doi din acest proces este reprezentat de standardele de fericire, iubire, curaj sau împlinire care ni se impun. Cum ni se impun? Din educație, din cerințele societății, și uneori din basme. DA! Din basme: Făt Frumos, cel mai curajos bărbat, înfruntă zmeul și îl învinge, si apoi o salveză pe Ileana Cosânzeana, care se simte iubită și trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți.

Ce îi crează poveștile astea, copilul și apoi adultul? Un „ideal” al unei emoții, nu a simțit așa, dar se așteaptă ca fericirea, de exemplu, să se simtă într-un fel, pe care nu l-a simțit vreodată, și nu îl va simți, pentru că este un „ideal”. Dar pe de altă parte, a fost fericit în viață. Nu a recunoscut fericirea, pentru că se aștepta să fie altfel. Și dacă fericirea nu e cum mă aștept, atunci concluzia este că nu sunt fericit.

Astfel, accesarea vieților resursă poate să mă ducă într-o experiență în care să accesez o emoție pe care nu am experimentat-o niciodată în viața asta. Dar e mult mai probabil să mă ducă într-o eperiență în care să observ cum se simte cu adevărat emoția asta, și să îmi recalibrez așteptările!

Oricare ar fi motivul pentru care vrei să accesezi experiențe din vieți anterioare resursă, te invit să îți faci o programare pentru o ședință de hipnoză regresivă.