JURNAL DE IZOLARE. Și afacerea mea are foarte mult de suferit în perioada asta: cabinetul este închis, terapiile online nu prea funcționează (deși ar fi un moment ideal ca oamenii să își îndrepte atenția către ei și să rezolve o serie de probleme emoționale care ies acum la suprafață). Așa că am decis să studiez fenomenele sociale și să împărtășesc cu voi constatările mele, pentru că procesele de conștientizare stau la baza proceselor de vindecare. Dacă ești interesat care sunt motivele pentru care cumpărăm mai multe alimente și de ce mâncăm mai mult în perioada asta, citește articolul acesta, primul dintr-o serie adresată contextului actual!

Să analizăm mai întâi contextul.

1. Suntem în plină evoluție a unei epidemii, intens mediatizate, de multe ori foarte prost mediatizate și cu mari greșeli de comunicare, dar nu despre asta vreau să vorbesc, e doar o constatare foarte personală. Problema care rezultă este că „mă tem pentru viața mea și a celor dragi mie”. Asta se traduce în frică de moarte (și alte frici care rezultă din asta) deci mă face să funcționez pe „modul de supraviețuire”.
2. Soluția impusă este cea de izolare. Suntem ființe, prin definiție, sociale (și o să subliniez ființe). Funcționarea noastră normală se raportează mai întâi la dinamica personală, apoi la cea de grup, și abia mai apoi la cea a omenirii și cea universală. În momentul ăsta nevoile noastre sunt reduse (artificial și în mod voit) la primele două niveluri ale piramidei lui Maslow: nevoi fiziologice și nevoi de securitate. Dar cel de al treilea nivel, al apartenenție de grup este ancestral incorporat în genomul nostru, făcând din el un nivel absolut necesar unei funcționări normale. Astăzi suntem lipsiți de el și asta ne afectează grav psihicul.
3. Pentru cei mai mulți dintre noi, contextul ăsta creează un sentiment de inutilitate. Am citit multe postări critice, cum că românii se simt în vacanță, că se vor bucura să ia banii pentru șomaj tehnic fără să facă nimic, și altele asemenea. Nimic mai fals. Nu confundați postările unora care nu au muncit niciodată, cu sentimetele unui bărbat pus în imposibilitatea de a munci pentru bunăstarea familiei sale, sau cu sentimentele unei mame îngrijorate pentru că nu poate muncii pentru copiii săi.
4. Incertitudinea! Ne supunem măsurilor acestora sperând că va fi bine. Dar, realmente nu avem habar: cât va dura starea de urgență, cât se va duce economia în cap, scuzată fiindu-mi expresia, și cât ne va afecta asta pe fiecare dintre noi. Și cred că din toate, acum, incertitudinea este cea mai rea.

 

Astăzi voi vorbi despre „modul de supraviețuire” și despre de ce mâncăm și cumpărăm mai mult.

Suntem urmașii supraviețuitorilor, adică urmașii stămoșilor noștri care trăiau în peșteră, erau vânători și care și-au dezvoltat mecanismele de supraviețuire, și care au transmis mecanismele astea în codul genetic până la noi.

Mecanismele de supraviețuire, dacă nu am fost echipați cu ele de la creație, s-au dezvoltat în perioada aceea. Cum funcționa supraviețuirea atunci? Cam așa: vânătorii, cea mai apreciată categorie din grup – ceea ce s-a transmis și astăzi în alte moduri-  mergeau și aduceau prada. Toată lumea mânca, și tot ce mâncau se transforma în depozite de grăsime pentru a supraviețui în perioadele lungi în care nu aveau hrană. Ce prisosea, din pradă, se usca la vânt și era depozitată, pentru iarnă. Se pregăteau mereu pentru a SUPRAVIEȚUI. Pentru că iarna, sau un sezon de vânătoare prost le punea viața în pericol, și trebuiau să facă față provocărilor. Programul „mănâcă cât de mult poți, atât de mult timp cât poți”, asigura depozite de grăsime pentru lungile perioade fără hrană, iar mai apoi depozitarea cărnii sau a peștelui uscat, făceau ca perioadele fără hrană să treacă mai în siguranță, și să îi transforme pe unii dintre ei în supraviețuitori, iar noi suntem urmașii lor.

Modul de supraviețuire se activează oricând viața noastră este în pericol. Situația epidemiologică de acum ne pune viața în pericol și activăm toate mecanismele de supraviețuire, de la producția hormonilor de stres, la programele de depozitare.

Echivalentul cărnii puse la uscat, este astăzi coșul de la supermarket. Așa că nu vă blamați concetățenii că s-au pus pe cumpărat. Vânătoarea s-a mutat în magazin.

Apoi, da, mâncăm mai mult. Unul din motive este programul de supraviețuire, suntem setați pe programul de a face depozite de grăsime pentru toate situațiile în care viața noastră este pusă în pericol. Acesta este programul ancestral. Și da, ceea ce percepe creierul, și mai ales subconștientul nostru, este că viața ne e pusă în pericol, și avem nevoie de rezerve.

Dar mai sunt și alte motive pentru care mâncăm mai mult:

• mâncatul din plictiseală – nu am activitate. Cum poți combate asta? Păi fă-ți o rutină de carantină, fă ceva prin care să te simți util, măcar și pentru tine.
• mâncatul emoțional – aici este mult de povestit – soluția mea este să te folosești de programele online de terapie.
• dependența de zahăr – care are asupra creierului, efectul drogurilor – și pentru asta, dacă o identifici, lucrează să o rezolvi, și vei ieși din criza asta, un om nou.
• epigenetica – suntem, eu cel puțin, nepoata unor bunici care au fost în război, au suferit de foame, după război a venit seceta. Toate informațiile astea le aducem cu noi, și orice eveniment, ca și epidemia, care mă duce cu gândul la foamete, mă va face să mănânc mai mult și să am depozite de mâncare. Și poate mai apropiat decât războiul, epoca ceaușistă, când „lupta” pentru mâncare era una reală. Și chiar dacă nu ai trăit asta, este în genele tale.

Analizează ce am scris aici, și observă cum se manifestă ele în viața ta de astăzi, martie 2020.