SLĂBEȘTE MÂNCÂND CONȘTIENT - Program de Coaching Nutrițional

Dr. Isabela Hurjui 22/04/2020

Nu ține o dietă - schimbă-ți rutina!

 

Dacă citești articolul acesta, cel mai probabil ai ținut măcar o dietă, și poate a funcționat sau nu, dar te-ai întors la greutatea inițială. Terapia modernă a obezității, propune o abordare holistică, iar unul din pilonii succesului este reprezentat de coachingul nutrițional. Programul pe care l-am creat se bazează pe schimbarea fără efort a obiceiurilor alimentare. Nu peste noapte, însă! Ești interesat? Citește mai departe.

Când începi o dietă obiectivul tău este reducerea în greutate. Dar are sens să te angajezi într-un program de scădere în greutate, doar dacă te aștepți ca greutatea ta să rămână apoi neschimbată pe termen lung, nu-i așa?

Din păcate, acest lucru este rar întâlnit la persoanele care „sunt la dietă”, deoarece tot ceea ce fac este să se abată temporar de la modul lor de a mânca defectuos, obiceiuri care au dus la această creștere în greutate. Odată ce entuziasmul, asociat unei noi diete, dispare, și apar unele distrageri, cum ar fi problemele de muncă, problemele familiale sau stresul, oamenii se întorc curând la vechile lor obiceiuri alimentare defectuoase, deoarece acestea au fost profund înrădăcinate în subconștient, de foarte mult timp. Revin la modul lor implicit de a face lucrurile. Iar asta conduce la revenirea cel puțin la kilogramele avute înainte de dietă, dar de cele mai multe ori chiar la un număr mai mare de kilograme, având în vedere programele „de supraviețuire” ale organismului uman.

Nicio dietă din lume, nici chiar un plan nutrițional individualizat, nu va rezolva această problemă. Singura modalitate este schimbarea comportamentului .  Dacă nu îți reprogramezi creierul / subconștientul și nu creezi un mod nou, diferit de a face lucrurile, o nouă rutină alimentară și nutrițională, care rulează pe un pilot auto, pierderea în greutate nu va fi de durată.

Problema este că crearea de noi obiceiuri nu se întâmplă peste noapte. Necesită concentrare, planificare și repetiție, multă repetiție.

Sunt multe teorii care spun, că pentru crearea unui nou obicei ai nevoie să îl repeți 21 de zile. Experiența mea personală, dar și lucrând cu clienții,   mi-au dovedit că un obicei nou are nevoie de cam 2 luni, iar transformarea lui în rutină de 6 luni. Dar cel mai important este să începi.

Prin urmare, dacă vrei să atingi greutatea și silueta dorită, iar mai apoi să menții această greutate pe termen lung, trebuie să fii pregătit să investești timp și energie în reprogramarea subconștientului. Dar asta se poate face ușor, fără efort.

Programul de coaching „Slăbește mâncând conștient”, este un program inovator, bazat pe crearea de obiceiuri alimentare noi, odată cu renunțarea la cele vechi, într-un mod plăcut și pe alocuri fascinant. Fiecare din noi, adăpostește în interior un adult, uneori prea responsabil, și un copil, de multe ori rebel. Adultul, folosind resursele tale interioare, va învăța copilul cum să folosească beneficiile disciplinei, ale rutinei, iar copilul, îi va readuce aminte adultului că viața trebuie trăită cu bucurie, ca o joacă. Și uneori poți să încalci regulile, dacă o faci conștient!

Tendințele actuale ale managentului terapeutic al obezității, pune accent pe calitate alimentelor, nu pe numărătoarea caloriilor, iar abordarea obezității este una holistică și individualizată. Aceste noi principii le regăsești în programul nostru.  Ne vom concentra mereu pe proces, nu numai pe rezultat, astfel că te vei concentra, nu „pe câte kilograme/ grame am pierdut astăzi”, ci „pe repetarea zilnică a noilor mele obiceiuri”.  Poate ai observat, că uneori cântărindu-te zilnic, chiar dacă ai respectat dieta prescrisă, kilogramele de pe cântar sunt mai multe. Nu toți oamenii pierd în greutate în același ritm și există mulți factori care vă influențează greutatea zilnică, precum ciclurile hormonale sau retenția de apă. Așa că mai bine ne focusăm pe schimbarea obiceiurilor, a rutinei. Și stai liniștit: rezulatele apar și vor fi de lungă durată.

În orice situație, există două abordări: contracararea efectelor sau eliminarea cauzei. Întoteauna metoda eficientă pe termen lung este eliminarea cauzelor. Dacă revenim la subiecul nostru: kilogramele în plus sunt efectul, obiceiurile alimentare defectuoase sunt cauza.

Așa că este nevoie să eliminăm cauza. Să schimbăm rutina nutrițională și obiceiurile alimentare.

 

 Beneficiile pe care le poți obține în cadrul programului sunt:

  • evaluarea statusului nutrițional, al stilului alimentar și al obiceiurilor alimentare
  • stabilirea obiectivului SMART de greutate specific - măsurabil – (de) atins – relevant- (în) timp
  • stabilirea strategiei individuale pentru atingerea obiectivului și monitorizarea progesului înregistrat
  • stabilirea unei strategii pentru eliminare dependențelor alimentare, acolo unde este cazul,
  • explicare proceselor fiziologice care stau la baza unor rutine nutriționale – în cadrul conceptului de „a mânca conștient” este inclusă înțelegerea proceselor fiziologice și psihologice, înțelegerea conștientientă fiind un pas important al procesului de construire de noi obiceiuri.
  • construirea unor obiceiuri alimentare sănătoase și a unei noi rutine nutriționale, echilibrată, pentru obținerea și mentinerea greutății dorite
  • schimbarea percepției și jocul vor face acest proces facil, plăcut, și uneori fascinant.