Privite cu scepticism, hipnoterapia și terapia prin regresie hipnotică în vieți anterioare, au început a fi studiate abia acum aproximativ 50 de ani. ”Pionieri” în această zonă, Brian Weiss și Michael Newton sunt bine cunoscuți publicului, prin intermediul cărților de succes pe care le-au publicat. Munca altor cercetători în acest domeniu, deși la fel de importantă este mai puțin cunoscută. Deci, sunt viețile anteriore mit sau realitate?

Studiul regresiilor terapeutice în vieți anterioare  și documentarea se datorează unor sceptici , și aici mă refer în primul rând la Brian Wiess și Michael Newton.

Brian Weiss, psihiatru și psihoterapeut de succes , a descoperit întâmplător, terapia prin regresie în vieți anterioare.  Cartea sa ”Multe vieți, mulți maeștrii” descrie modul în care, în cadrul unor ședințe individuale, pacinții săi au accesat amintiri care nu se regăseau în existența curentă. Apoi a constatat potențialul terapeutic extraordinar al accesării și vindecării experiențelor din vieți anterioare.

În cursul carierei sale, a adunat dovezi despre veridicitatea informațiilor și rezultatele unei astfel de terapii. Accesarea unui limbaj total străin clientului – xenoglosia, este una dintre dovezile indubitabile. Recunosc că și eu am fost martora, în calitate de observator, al unui proces în care clienta a început să vorbească în limba rusă, deși nu cunoștea această limbă.

Brian Wiess este în continuarea unul din principalii promotori ai acestei tehnici terpeutice.

Sceptic, dar și  adversar declarat al acestei terapii,  Michael Newton a constatat la un moment dat, că unii dintre clienții săi, în transă hipnotică, accesau informații dintr-un spațiu special, acela al vieții dintre vieții. Fabulos  a fost pentru el faptul că, deși clienții nu se cunoșteau, făceau parte din culturi și medii sociale diferite, iar internetul nu exista pe atunci, aceștia descriau experiențe similare.  Astfel M. Newton descoperă , documentează și punele bazele tehnicii de regresie în viața dintre vieți. Cărțile sale: ”Călătoria sufletelor”, ”Destinul sufletelor” și ”Viața dintre vieți” sunt rezultatul muncii sale în acest domeniu.

Primii doi sunt foarte cunoscuți pentru munca lor. Vreau însă să vă vorbesc depre un cercetător mai puțin cunoscut, dar cu o contribuție majoră în acest domeniu. Nu s-a ocupat de tehnici terapeutice, ci de modalitatea științifică de a documenta viețile anterioare.

De origine canadiană, Ian Stevenson ( 1918-2007) a fost psihiatru, și a lucrat timp de 50 de ani la Universitatea din Virginia. Contribuția sa majoră a fost documentarea, prin studii științifice, metodologice a vieților anterioare.

Pornind de la observația că, există un număr de copii cu vârsta până în 5 ani, care accesează spontan amintiri din vieți anterioare, a pus la punct o metodologie științifică de documentare a acestora.

Activitatea probabil cea mai cunoscută și mai respectată a dr. Ian Stevenson, este colectarea de date științifice pentru a furniza dovezi științifice pentru existența vieților anterioare. Astfel el a studiat cazurile a peste 3000 de copii, care aveau spontan, nu în transă hipnotică, amintiri ale unor vieți anterioare. 

Avantajul acestei abordări este că amintirile spontane ale vieții trecute la copii pot fi investigate utilizând protocoale științifice stricte, și evită comentariile scepticilor privind hipnoza și potențiala influențare a rezultatelor obținute prin această tehnică.  Cercetătorii din domeniu sunt de acord,  că aceste cazuri documentate de Ian Stevenson, sunt cele mai bune dovezi.

Metodologia sa a eliminat în primul rând orice urmă de posibilă fraudă. Apoi analizând amănunțit fiecare caz, a documentat viețile anterioare ale subiecților săi: locurile în care au trăit, dovezi din registre de stare civilă, istorii de familie sau din comunitate transmise urmașilor.

Probabil una dintre cele mai șocante părți ale muncii sale, este reprezentată de identificarea de similarități între semne din naștere și răni din vieți anterioare.

A publicat de-a lungul vieții mai multe lucrări științifice și  numeroase articole.

Personal, mi s-a părut  impresionant cazul  unui băiețel, care avea amintirile dintr-o viață anterioară,  în care fusese pilot în primul război mondial. Dus la muzeu și urcat într-un avion din perioada respectivă, știa exact cum să îl manvreze.

De-a lungul timpului, deși studiile privind hipnoza și regresia terapeutică sunt de dată recentă în raport cu alte terapii și științe, și de aici poate și reticența,  documentările științifice confirmă eficiența acestor metode.